Criminalii de război în Germania: dreptate sau ascunselea?

Criminalii de război în Germania: dreptate sau ascunselea?

Întrebarea dacă Germania este un refugiu sigur pentru criminalii de război îi privește nu numai pe avocați, ci și pe societatea în cauză. În noul serial „Amnesty Germany” de pe WDR 5, moderat de Azadê Peşmen, acest subiect exploziv este explorat în profunzime. Seria din cinci părți evidențiază cazuri de criminali de război care trăiesc în Germania în ciuda atrocităților lor, ridicând întrebarea cât de departe poate ajunge urmărirea justiției. Confruntarea cu colonelul Anwar Raslan, un fost agent al serviciilor secrete din Siria, oferă o perspectivă intimidantă asupra a ceea ce pare posibil în Germania. Un refugiat l-a recunoscut la Berlin și l-a confruntat cu crimele sale, care au făcut obiectul procesului de la Koblenz. Problema justiției pentru victime este adusă în repetate rânduri. [WDR] relatează despre modul în care Luis Kyburg, un comandant militar argentinian, trăiește nederanjat la Berlin, deși este căutat pentru crime împotriva umanității. De ce nu este extrădat în Argentina?

Una dintre cele mai răspândite scuze pentru inacțiune este funcționarea defectuoasă a legilor internaționale. Bundestag-ul a recunoscut Holodomorul, un genocid care a luat viețile a până la șapte milioane de ucraineni în anii 1930, drept „crimă de foame”. Acest lucru transmite un mesaj politic puternic, dar este legat de faptul că acceptarea unei astfel de violențe în masă poate dura decenii. [Deutschlandfunk] subliniază că definiția legală a genocidului, inventată de Raphael Lemkin în 1944 și consacrată în Convenția ONU de genocid din 1948, are atât o semnificație juridică, cât și politică. Această convenție este un răspuns la atrocitățile naziștilor și exclude imunitatea șefilor de stat, care este esențială pentru urmărirea penală a criminalilor de război în Germania.

Genocid și justiție

Dar ce definește de fapt genocidul? Potrivit Convenției ONU de genocid, acestea sunt crime, provocarea de suferințe grave sau crearea deliberată de condiții de viață care vizează distrugerea unui grup. În acest context, [Convenția de genocid] vorbește despre acte comise împotriva unor grupuri naționale, etnice, rasiale sau religioase. Această definiție asigură că intenția de a distruge este deja considerată genocid, indiferent de câți membri au fost efectiv uciși.

Dar o privire asupra trecutului dezvăluie, de asemenea, că urmărirea dreptății se oprește adesea. Ultimul episod din „Amnesty Germany” tratează atacul de la Sivas din 1993, în care islamiștii au incendiat un hotel în care erau cazați participanții la festivalul Alevi. Decenii mai târziu, unii dintre făptași încă trăiesc nederanjați în Germania. De ce nu se aplică aici principiul dreptului universal? Aceste întrebări răsună de-a lungul întregii serii și arată că este vorba despre mult mai mult decât atribuții legale. În cele din urmă, este o sarcină socială să te împaci cu trecutul și să răspunzi la întrebările blânde ale umanității.

A trăi cu astfel de întrebări nerezolvate nu necesită doar o reevaluare juridică, ci și o regândire socială. Având în vedere povara istorică, calea către justiție poate fi stâncoasă, dar duce inevitabil prin iluminare și dezbatere critică. Să fim surprinși de evoluțiile care vor modela atât cadrul legal, cât și conștiința noastră socială în următoarele luni.